Pacienți

Telverde

Informații la telefon:
+40-265 264 834, 268 780
+40-265 208 500

Pacienții noștri

Soluţia folosită de Șerban Iulian


Proteză de coapsă modulară, dezarticulație de genunchi modulară C-Leg

Detalii Produs

Șerban Iulian, București
24 ani

Interviul a fost consemnat mai bine de doi ani, iar în iunie 2010 Iulian și-a atins țelul și a devenit campionul european la paracanoeing – competiție organizată la Trasona, Spania. Acum el se pregătește la campionatul mondial, iar OrtoProfil îl sprijină în continuare.
Proteza performantă pe care-l avea, nu-i permitea să intre în apă, însă OrtoProfil a venit în ajutorul lui, cu o proteză specială, creată pentru nevoile unui sportiv.

„Vreau să concurez în competițiile organizate pentru persoanele cu dizabilități”
Șerban Iulian este un tânăr foarte ambițios din București. Din cauza unui accident cumplit de tren și-a pierdut un picior, însă privește cu încredere spre viitor. A petrecut mai mult de trei luni în Spitalul Floreasca din București, unde a fost supus la 16 operații la bontul zdrobit și la celălalt picior

- Ce s-a întâmplat?
Șerban Iulian: Din cauza unui accident cumplit de tren mi-am pierdut un picior și celălalt se afla într-o stare foarte gravă. Trei luni am petrecut în Spitalul Floreasca din București, unde am fost supus la 16 operații la bontul zdrobit și la celălalt picior.

- Știu că s-a întâmplat ceva foarte interesant atunci când ai stat în spital. Ne povestești despre ce este vorba?
Ș.I.: Da, într-adevăr, s-a întâmplat un lucru foarte interesant. După acele operații eram neprotezabil, ceea ce însemna că bontul meu nu era compatibil cu nicio proteză. O fată a văzut la televizor ce am pățit și m-a sunat în fiecare seară, cât timp am stat în spital. Se afla și ea în situația mea și mi-a povestit cum a reușit să meargă mai departe. Nu se poate exprima în cuvinte cât bine mi-a făcut acea persoană, cât de mult m-au sprijinit familia și prietenii. M-au vizitat prieteni pe care nu-i văzusem de ani de zile. Era foarte greu să accept situația în care mă aflam. Îmi era foarte teamă că nu o să mă mai înțeleg cu fetele de acum încolo, că nu o să se ai uite nimeni la mine. Dar minunea s-a ntâmplat chiar acolo în spital, unde am întâlnit o fată de care m-am îndrăgostit; acest lucru mi-a dat foarte mult curaj, încredere și putere.

- Ce s-a întâmplat după aceea?
Ș.I.: După 10 luni de la accident am primit prima proteză. În spital am auzit de OrtoProfil și așa am ajuns aici, de unde am primit cea mai bună proteză de coapsă existentă. Acum încă învăț să merg cu „noile picioare”.

- Ce planuri ai de viitor?
Ș.I.: Am foarte multe planuri și multă încredere că le voi realiza. Vreau să conduc mașina din nou și vreau să fac din nou sport. Am făcut parte din lotul național de caiac-canoe, timp de 5 ani, iar acum vreau să reintru în competiție. Vreau să concurez în competițiile organizate pentru persoanele cu dizabilități. Trebuie să mărturisesc că, deși am înotat prima oară după accident acum câteva zile, simt că voi reuși. Un alt lucru pe care vreau să-l fac este să vizitez o cunoștință care se află în situație similară. Vreau să-l încurajez, așa cum și pe mine m-au încurajat alții.

- Ce sfaturi ai pentru ceilalți pacienți OrtoProfil?
Ș.I.: Să nu uite niciodată că viața merge înainte, e dureros, dar trece. Trebuie să vadă mereu și partea plină a paharului, o persoană cu dizabilități poate avea și multe avantaje. Le recomand tuturor celor care au internet să caute C-Leg, proteza pe care o port și eu; pe videoportalul www.youtube.com o să vadă mai multe persoane mergând cu această proteză, fără nicio problemă. Eu știu că peste 6 luni voi alerga.


Galerie Foto / Galerie video
*Dati click pe imagine pentru a mării

Galerie Foto / Galerie video
*Dati click pe imagine pentru a porni videoul



© Copyright OrtoProfil 2010